Companiile Grupului:
Cotaţia curentă a acțiunilor ABC Data SA:

Ultimele stiri

2016-10-28
ABC DATA este noul distribuitor oficial în România al produselor Brother

ABC Data Distribuție, subsidiara ABC Data Group, cel mai mare distribuitor de IT&C din Europa Centrală şi de Est, a semnat contractul local de distribuție cu Brother, unul dintre cei mai mari dezvoltatori de tehnologii de imprimare şi comunicare.

Noul contract reprezintă încă un pas pe care ABC Data îl face pentru a oferi partenerilor săi soluţii complete pentru toate ariile de business. Investiţiile companiei în dezvoltarea portofoliului de produse sunt evidente, ABC Data devenind astfel un distribuitor solid, adaptat nevoilor pieţei IT de profil din România.

Prin acest contract, ABC Data Distribuţie creşte ponderea segmentului de printing în cadrul companiei. Cele mai importante beneficii ale noului parteneriat vor fi livrările rapide din depozitul local, suport în licitaţii, accesarea promoţiilor locale şi raportarea vânzărilor, declară Monica Matei (foto), product manager ABC Data Distribuţie.

„În urma semnării contractului cu Brother, ne dorim să deservim acei parteneri care au nevoie de susţinere în licitaţii, de echipamente fiabile, cu un termen de garanţie mai mare de 12 luni. Brother oferă doi ani garanţie, cu un an bonus prin înregistrarea seriei produsului pe site, preţuri competitive şi rezolvarea în timp scurt a problemelor de service. Voi încerca, alături de echipa de vânzări, să creştem numărul de parteneri autorizaţi Brother la nivel naţional, să intrăm în zona de proiecte cu echipamentele nou lansate, seria 5000 şi 6000 şi să livrăm cele mai bune soluţii”, a explicat Monica Matei, product manager ABC Data Distribuție.

La rândul său, Monica Otlăcan, şef reprezentanță Brother România, declară că anul acesta compania va pune accent pe ofertele de printing destinate segmentului SMB, de la care așteaptă o creștere semnificativă, atât pe tehnologie laser mono și color, cât și pe printing mobil şi scannere.

„Totodată, vom crește ponderea soluțiilor de business din totalul cifrei de afaceri, aici referindu-ne în primul rând la soluțiile de printing și print management pentru companii mari, dar și la soluțiile de etichetare, printing mobil sau soluții de scanare și arhivare personalizate”, a precizat Monica Otlăcan.

Pentru acest an, Brother estimează o cifră de afaceri de 4,3 milioane euro, în creștere cu 17% față de anul trecut. Rata anuală de creștere (CAGR) pe ultimii cinci ani este de 17% per total business și de 25% pentru echipamente.

Cota de piață a Brother este de 11% pe tehnologie laser mono, la imprimante și multifuncționale, iar pe segmentul inkjet business este de 52%. Compania își propune pentru următorul an o creștere a cotei de piață pe segmentul laser monocrom până la 12-13% pentru imprimante şi o creştere de 15-18% pentru multifuncţionale.

ABC Data, cu peste 25 de ani de experiență, este singurul distribuitor regional de IT și electronice care operează direct pe opt piețe din Europa Centrală și de Est: România, Cehia, Estonia, Lituania, Letonia, Polonia, Slovacia, Ungaria. În România, filiala companiei este situată în București și condusă de o echipă de profesioniști români cu multă experiență, care acordă multă atenție partenerilor de afaceri. Echipa este condusă de Sergiu Lujanschi. În Europa Centrală și de Est, ABC Data oferă cea mai variată gamă de produse: peste 180.000 de produse, provenind de la peste 1.000 de branduri de renume. Compania lucrează regulat cu peste 13.000 de retaileri.

Brother este unul dintre cei mai mari dezvoltatori de tehnologii de imprimare şi comunicare. Fondată în anul 1908 în Japonia, compania a intrat pe piața din Europa în anul 1958, prin deschiderea subsidiarei Brother Europe International. În prezent, desfășoară operațiuni în 40 de state, iar produsele sale sunt comercializate în peste 100 de țări. La nivel mondial, Brother are peste 35.000 de angajați. Brother Europe are în prezent reprezentanțe de vânzări în 19 state europene, sediul central al companiei fiind în Manchester, Marea Britanie. În România, compania este prezentă din 2004 cu un birou de reprezentanță locală.

2016-10-12
WESTERN DIGITAL INTRODUCES WD BLUE AND WD GREEN SOLID STATE DRIVES
2016-10-12

Western Digital Corporation (“Western Digital”) (NASDAQ: WDC) today announced WD Blue® and WD Green® solid state drives (SSDs), the first WD-branded SATA client SSDs. The new SSDs complement the company’s industry leading family of hard drives for PCs and workstations, providing a full portfolio of WD storage devices for virtually any application.
The ultimate solution for building DIY PCs, extending the life of current PCs or upgrading existing storage, the WD Blue and WD Green SSDs boast near-maximum speed of SATA drives, best-in-class endurance and MTTF and WD Functional Integrity Testing (F.I.T.) Lab certification, resulting in quick boot times and increased program responsiveness. Consumers benefit from the combination of reliable storage with an industry-leading 1.75M hours MTTF, coupled with reduced power and less heat when compared to HDDs. Both include free, downloadable, WD SSD Dashboard software, which allows continuous performance and capacity monitoring. For consumers who are looking for instant-on responsiveness, durability, low power consumption, and ultra-thin, ultramobile form factors, the WD Blue and WD Green SSDs are the perfect options.

“There is significant demand among our core WD resellers and consumers for a broad set of flash-based storage options,” says Eyal Bek, senior director, Devices Bsiness Unit, Western Digital. “The expansive reach of the WD channel enables availability of a Western Digital SSD solution. We are very proud to have developed and launched WD Blue and WD Green SSDs, and believe they’ll provide the instant-on, reliability and capacity benefits our customers have been demanding.”

Pricing and Availability

WD Blue SSD
For customers looking for enhanced SATA performance, WD Blue SSDs are optimized for multitasking and resource-heavy applications. Perfect in either a notebook or desktop PC, WD Blue SSDs are available in 250GB, 500GB, and 1TB capacities, and in both 2.5-inch/7mm case or M.2 2280 form factors. The WD Blue SSD offers up to 545MB/s and 525MB/s sequential read and write speeds, and endurance up to 400 TBW. Manufacturers Suggested Retail Price (MSRP) ranges from $79.00 USD to $299.00 USD and will be available immediately to select customers worldwide and at wd.com.

western digitial ssd

WD Green SSD
WD Green SSDs deliver essential-class performance, and are a great option for everyday use. Available in 120GB and 240GB capacities, and in both 2.5-inch/7mm case or M.2 2280 form factors, WD Green SSDs deliver an ultra-low power-draw, enabling PC users to work longer between battery charges. WD Green features sequential read and write times of up to 540MB/s and 405MB/s and endurance up to 80TBW. WD Green SSDs will be available later this quarter to select regions and customers.

WD Green Solid State Drive | Enhanced storage for your everyday computing needs

Both WD Blue SSDs and WD Green SSDs are protected by a 3-year limited warranty.

2016-10-06
BenQ lansează două monitoare profesionale 4K și QHD, special create pentru post-producție video

Certificare Tehnicolor, calibrare hardware și software

Garanție pickup & return extinsă la 5 ani și 6 luni garanție dead pixel zero

Bucuresti, România, Octombrie 2016: BenQ, companie recunoscută pe plan internaţional pentru inovaţii în domeniul soluțiilor de imagine profesionale, anunță lansarea seriei de monitoare PV. Cele două noi modele ale seriei, BenQ PV3200PT și PV270, oferă utilizatorilor imagini cu rezoluții mari și un gamut de culoare extins, fiind special dezvoltate pentru creatorii de conținut video.

PV3200PT este primul monitor BenQ conceput special pentru profesioniștii din post-producția video. Acest impresionant display wide-angle IPS de 32” oferă o rezoluție 4K UHD (3840x2160 pixeli) ce te ajută să vizualizezi și să editezi imaginile în cele mai mici detalii. În plus, datorită gamutului extins ce acoperă 100% din spectrul Rec.709 și 100% din cel sRGB, monitorul va afișa corect toate culorile și nunțele necesare în procesul de editare video. Modelul oferă atât o calibrare hardware cât și una software (Palette Master Element), ce ajută la setarea gamutului de culoare, temperaturii culorilor și luminozității. 

Folosind calibrarea hardware și un 3D LUT pe 14-biti, se obține un Delta E≦1.5, ceea ce duce la reproducere precisă a culorilor din imaginea originală.

Cel de al doilea model al seriei, BenQ PV270, este un monitor IPS profesional de 27” cu o rezoluție QHD (2560 x 1440 pixel) și un gamutul de culoare ce acoperă 100% Rec.709, 96% DCI-P3 și 99% Adobe RGB. 

Modelul este certificat Technicolor Color Certified pentru a indeplinii standardele de difuzare și prelucrare video, și permite atât o calibrare hardware cât și una software, în funcție de cerințele utilizatorului. 

BenQ PV270 oferă eficiență de lucru sporită și o serie de caracteristici ce reușesc să îl diferențieze de concurență.  

  •        Senzorul backlight stabilizează foarte ușor luminozitatea ecranului, în timp ce opțiunea de uniformitate a luminozității (Brightness Uniformity) menține același nivel pe întrega suprafață de vizualizare  a ecranului;
  •        Funcția GamutDuo permite utilizatorului să vizualizeze simultan în modul PIP/PBP imagini de la doua surse, folosind două standarde de culoare diferite (ex. Rec.709 și DCI-P3); 
  •        Funcția Color Display Clone împreună cu un senzor de temperatură a culorii, reglează automat imaginea în funcție de lumina ambientală, asigurând o redare consecventă a culorilor conform valorilor stabilite de utilizator.
  •        Senzori pentru temperatura de culoare, Eco și Eye protect.
  •        Poate reda conținut video 24P real

Nu în ultimul rând, pentru studiourile video specializate sunt disponibile kit-uri de dezvoltare software, ce permit calibrarea personalizată cerută de proiecte specifice sau norme interne.

Ambele monitoare sunt Flicker Free, au picior cu pivot reglabil pe 4 direcții, garanție extinsă de 5ani cu 6 luni pixel dead free.

Noile monitoare vor fi disponibile în România prin canalul de distribuitori autorizati pentru România (ABC Data, Darer, ITDirect, NOD, MGT) începând din această lună, la un preț recomandat de raft de 6299lei pentru PV3200PT si 4399lei pentru PV270.

Află mai multe despre BenQ PV3200PT: http://www.benq.ro/product/monitor/pv3200pt

Află mai multe despre BenQ PV270: http://www.benq.ro/product/monitor/pv270

2016-03-24
ABC Data devine cel mai bun distribuitor pentru Europa Centrala si de Est EMEA Channel Academy 2016

ABC Data, lider de piata in distributia inovativa de IT in Polonia si regiunea CEE, a castigat 
prestigiosul titlu de “Distribuitorul anului 2016 pentru Europa Centrala si de Est”. Premiul EMEA 
Channel Academy a fost acordat ABC Data in cadrul conferintei DISTREE EMEA, unul dintre cele 
mai mari evenimente din Europa, ce aduce laolalta comunitatea distribuitorilor IT si a 
producatorilor. Este cel mai important titlu al industriei, si ABC Data l-a primit din nou. Castigat 
in Monaco, titlul confirma ca ABC Data este pe cale sa ocupa primul loc in distributia IT in 
intreaga regiune CEE. 

Titlul, acordat Vineri 26 Februarie 2016 on cadrul galei oficiale a conferintei DISTREE EMEA 
din Monaco, este o coroana speciala a realizarilor companiei de pana acum.Titlul 
“Distribuitorul anului 2016 om Europa Centrala si de Est” este cel mai valoros si semnificativ  
mod de apreciere care poate fi acordat unui distribuitor ce desfasoara operatiuni in aceasta 
parte a Europei. Premiul demonstreaza clar pozitia puternica pe care o detine ABC Data in 
regiune, nefiind insa singurul criteriu de acordare. Actiunile de business intreprinse in anul 
anterior, calificarile, caracterul inovativ al ofertei precum si atractivitatea acesteia au fost 
judecate de asemenea. Primirea titlului “Distribuitorul anului 2016 in Europa Centrala si de 
Est” ne aseaza pe picior de egalitate cu companii ca, de exemplu, Ingram Micro – 
“Distribuitorul anului in regiunea DACH:, sau Tech Data – “Distribuitorul anului” in Franta, 
Marea Britanie si Irlanda.  
  
– A fost o mare placere sa primesc acest premiu in compania reprezentantilor celor mai mari 
distribuitori din lume. Titlul “Distribuitorul anului 2016 in Europa Centrala si de Est acordat 
ABC Data confirma ca schimbarile introduse in anul anterior au intarit considerabil pozitia 
companiei in regiunea CEE, si ca piata  i-a remarcat potentialul enorm.– a spus Ilona Weiss, 
Presedintele Consiliului Director ABC Data. – Este intr-adevar o mare realizare. Titlul este 
dovada perfecta ca ABC Data isi conduce operatiunile in concordanta cu cele mai inalte 
standard globale. Premiul ne ofera indubitabil o mare satisfactie, dar este inainte de toate, o 
sursa de motivare pentru intarirea pozitiei companiei in viitor in intreaga regiune CEE – a 
adaugat Presedintele Consiliului Director ABC Data. 
  
"Distribuitorul anului" este ales de vendori si reselleri ce opereaza in regiunea data. 
Repondentii au fost rugati sa aleaga cel mai bun furnizor in opinia lor, luand in considerare nu 
doar marimea acestuia, cifra de afaceri sau recunoasterea. Rezultatul – majoritatea au votat 
ABC Data din nou. Aceasta insamna ca partenerii nostri recunosc potentialul enorm al  
companiei, pretuiesc serviciile pe care le oferim si, cel mai important lucru, ne vad ca pec el 
mai de incredere furnizor in intreaga regiune CEE. Mai mult decat atat, acest premiu atesta 
faptul ca actiunile pentru dezvoltarea companiei pe care le-am initiat in anul ce a trecut au 
fost recunoscute de industrie si calificate ca remarcabile si eficiente. 
Saptamanile trecute au fost un cerc virtuos pentru ABC Data. De la inceputul anului, 
compania a primit mai multe premii atat de la parteneri cat si de la Media de specialitate si 
institutii independente. Toti acesti factori arata ca ABC Data este pe cale sa isi atinga 
obiectivul strategic. Acest obiectiv este sa ocupe pozitia de lider incontestabil in distributia IT 
in intreaga regiune CEE pana in 2018.  

2016-03-24
TP-LINK completează gama de camere IP cloud cu primul său model HD

TP-LINK completează gama de camere IP cloud cu primul său model HD  Camera filmează și pe timp de noapte pe o distanță de până la 6 m  Un nou model de router LTE, MR6400, este disponibil în magazine TP-LINK, lider global în inovarea de soluții de rețea pentru utilizatori casnici și întreprinderi mici și mijlocii, a adus în România cea mai nouă și mai performantă soluție din gama camerelor de supraveghere IP, modelul NC250.

Camera are un design compact și oferă conexiuni prin cablu și/sau wireless N 300Mbps, pentru a transmite în timp real, fără întreruperi, conținutul filmat, direct pe telefon sau laptop. NC250 are și funcție de range extender, astfel încât să ofere o acoperire optimă a rețelei wireless în orice colț al locuinței. Camera filmează HD, oferind imagini clare, pe timp de zi și de noapte, cu ajutorul tehnologiei Night Vision, care asigură vizibilitate optimă în întuneric până la o distanță de șase metri. Tehnologia de compresie video avansată H.264, care reduce cu până la 80% dimensiunea fișierelor video fără a le altera calitatea, asigură transmiterea de imagini la rezoluție HD pe tablete și smartphone-uri. Camera se instalează foarte ușor pe laptop sau pe smartphone cu ajutorul aplicației tpCamera , în timp ce serviciul TP-LINK Cloud permite vizionarea în timp real a imaginilor, indiferent de locație. În cazul detectării mișcării sau zgomotelor, camera trimite automat notificări pe e-mail sau FTP. Pe lângă performanța video HD, NC250 oferă streaming audio foarte bun cu ajutorul microfonului încorporat, fiind foarte potrivită pentru supravegherea locuinței pe timpul vacanțelor, sau în utilizarea de zi cu zi pentru monitorizarea copiilor aflați în grija bonelor, monitorizarea animalelor de companie sau a sediilor de birouri. Camera NC250 este deja disponibilă în magazine la prețul recomandat de 290 de lei (TVA inclus). Soluție wireless de back-up, pentru vacanțele cu prietenii TP-LINK a anunțat, de asemenea, disponibilitatea în România a routerului wireless N 300Mbps LTE TL-MR6400.

Dispozitivul suportă atât conexiune la Internet prin fir, cât și prin intermediului unui SIM, fiind o soluție completă, potrivită oricărui scenariu. Utilizarea routerului cu SIM 4G LTE asigură o rețea wireless stabilă și rapidă, ce suportă rate de transfer 4G de până la 150Mbps. A doua opțiune de conectare la rețeaua Internet este utilizarea portului WAN și crearea unei rețele wireless N capabile să realizeze conexiuni de până la 300Mbps. Routerul TLMR6400 poate suporta o varietate de tipuri de conexiuni, de la modemuri de cablu, la modemuri de fibră optică și modemuri DSL. Routerul dispune de două antene wireless interne și două antene 4G LTE externe detașabile, pentru conexiuni wireless stabile și o acoperire extinsă. Prețul recomandat pentru routerul TL-MR6400 este de 550 de lei (TVA inclus). TP-LINK România pune la dispoziția clienților săi o linie de suport tehnic (numărul de telefon: +4 031 1011290, tarif normal), care alături de Live Chat-ul de pe pagina www.tplink.ro, poate fi utilizat de luni până vineri între orele 10:00 și 19:30. În afara orelor de program, utilizatorii pot lăsa un mesaj offline in chatul de pe www.tp-link.ro, pot folosi formularul de suport dedicat, http://www.tp-link.ro/support/contact sau pot trimite un email la adresa support.ro@tp-link.com.